Începând din anul 6.000 i.Hr. există consemnări ale folosirii acestora de către vechile civilizaţii .Astfel, cele mai vechi băuturi alcoolice erau preparate prin fermentarea cartofilor sau a zahărului. Aceste băuturi aveau însa, un nivel scăzut de alcool, deoarece o concentraţie mai mare a acestuia presupunea o fermentare mai îndelungată. Când arabii au adus tehnica de distilare în Europa în Evul Mediu, alchimiştii au crezut că au descoperit elixirul vieţii. Acest proces creşte considerabil cantitatea de alcool şi în majoritatea ţărilor legea a impus limite de alcool admise in băutură.
Producerea vinului îşi are originea în Orientul Mijlociu, unde viţa-de-vie dădea roade fără îngrijiri speciale. Vechiul Testament îi atribuie lui Noe plantarea primei culturi de viţă-de-vie, considerându-l şi prima persoană care s-a îmbătat.
Încă din anul 2.000 i.Hr. în oraşul sumerian Nippur, berea şi vinul erau folosite ca băuturi tonice în scop medical, iar manifestările religioase ale vechilor egipteni şi ale asirienilor includeau petreceri la care se consumau băuturi alcoolice şi care durau zile de-a rândul. Unul dintre cei mai populari zei egipteni, Osiris, era considerat a fi primul cultivator al viţei-de-vie şi cel ce produsese berea din cereale. Oamenii au început să producă băuturi alcoolice din motive practice. Producţia vinului a început în Egiptul Antic, când egiptenii şi-au dat seama că sucul de struguri se strică repede, dar că sucul fermentat sau vinul se păstrează bine. Ei aveau probleme, de asemenea, cu apa de băut, care era impură, şi au observat că dacă beau vin nu se îmbolnăveau.În Grecia, beţia nu era un fapt cunoscut înaintea apariţiei noului zeu Dionysos (zeul viţei-de-vie şi al petrecerilor).
Prin secolul al VII-lea i.Hr., consumarea băuturilor alcoolice devenise o parte importantă a vieţii de zi cu zi. Grecii au remarcat faptul că deşi vinul poate crea o stare plăcută, poate, de asemenea, să-l determine pe un individ să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar fi făcut sau chiar să-şi iasă din minţi. Filosofi greci, cum fi Socrate sau Platon recomandau cumpătarea şi incriminau abuzul de alcool. Oricum, se ştie că sfaturile lor au fost adesea ignorate, între cei care le-au ignorat aflându-se şi Alexandru cel Mare, despre care se crede că ar fi murit în timpul unei petreceri la vârsta de 33 de ani, după ce cucerise aproape întreaga lume cunoscută.
În anul 539 i.Hr. se presupune că beţia pe scară largă să fi dus la căderea Babilonului. Perşii au atacat şi distrus oraşul în timpul unui festival când toţi locuitorii erau beţi.
Romanii au fost familiarizaţi cu vinul de către greci şi deşi au cucerit Grecia, ei au fost de fapt cuceriţi de cultura greacă, de zeii lor, şi de dragostea grecilor pentru consumul vinului. Romanii au transformat sărbătorile bahice (Dionysos a devenit Bachus, în latină) în manifestări de o amploare necunoscută la acea vreme, caracterizate prin excese alimentare şi de alcool, ceremonii religioase stranii, crime ritualice.Consumul băuturilor alcoolice era răspândit printre reprezentanţii claselor superioare şi printre conducătorii Imperiului Roman, vânzarea şi folosirea acestora ajungând până în Spania, Franţa, Germania şi Insulele Britanice. Pe măsură ce luxul şi ambiţia au condus spre declinul Romei, lăcomia şi băutura i-au aruncat pe împăraţi în decadenţă şi moarte.
Creştinismul a ajutat la instaurarea unei poziţii moderate faţă de consumul de băuturi alcoolice, dar, chiar şi atunci, vinul a devenit un aspect important în anumite ritualuri religioase, găsindu-şi “victime” printre preoţi.. Mai târziu, vinul a devenit important pentru biserica Romano-Catolică, întrucât era folosit la oficierea sfintei liturghii. În
perioada renaşterii, băuturile alcoolice au devenit importante în societatea europeană. Au început să fie produse pe scară largă şi promovate de breasla de comercianţi care avea controlul producţiei.În jurul anului 1300 a apărut o industrie a "berii" în Europa centrală. In această perioadă, vinul a continuat să crească în popularitate. Au apărut, de asemenea, multe sortimente denumite după locul de origine. Deşi alcoolul a apărut iniţial din motive practice, utilizarea lui s-a schimbat ulterior. Oamenii au început să încerce diferite tipuri de alcool, iar consumul de băuturi alcoolice a devenit o parte din cultura europeană.
În mod tradiţional consumul de alcool la petreceri a fost mai frecvent în ţările anglo-saxone şi în cele din nordul Europei, cunoscute drept culturi de băut sec, în comparaţie cu cele mediteraneene. În ţările mediteraneene, consumul de alcool (în special de vin) are puternice rădăcini sociale si istorice. Vinul este o componenţă importantă a dietei mediteraneene şi în mod tipic este consumat aproape în fiecare zi în cantităţi moderate, în timpul meselor luate împreună cu familia şi cu prietenii. Deşi numeroase persoane din ţările anglo-saxone împărtăşesc acest model al consumului de alcool, există totodata o tradiţie a consumului de alcool în afara meselor şi în mod particular după mese şi în mod individual fără compania familiei sau a prietenilor.
Deşi în mod tradiţional ţările din sudul Europei aveau un model de consum mai mare pe cap de locuitor, în mare parte fiind derivat din consumul zilnic de vin în timpul meselor, acest model tinde să se schimbe.
Astfel, băuturile alcoolice s-au extins de la o ţară la alta, fiind transformate în funcţie de tipul de fructe existent şi de gusturile locuitorilor: vodka obţinută din cartofi în Rusia, whiskey, bere, gin, coniac în Europa, berea în Insulele Britanice şi Germania, “saki” în Japonia, “soma” în China, “chica” şi “pulque” în America de Sud, romul în Insulele Caraibe.
Fie că a ajutat la trecerea peste încercările vieţii, fie că a acompaniat momentele fericite, alcoolul a însoţit dintotdeuna omul. Aproape fiecare civilizaţie care a existat vreodată pe faţa pământului a descoperit reţeta preparării berii, fermentării vinului sau a distilării băuturilor spirtoase.