Mă numesc Cătălina... şi sunt dependentă... de libertate. Respir, merg, visez, cânt, şoptesc, iubesc. De ce? Pentru că pot, pentru că sunt liberă. De ce? Aşa cum ar spune sloganul unei reclame cunoscute, „Pentru că merit”. şi nu, nu e un clişeu. Chiar merit. Merit libertatea pe care mi-am ales-o... conştient, cu toate riscurile pe care ea le presupune.
Se spune că e bine să trăieşti cu măsură.Să fie oare aşa?Cine o spune?Cine e vocea aceasta universal recunoscută pe care toţi o îndreptăţesc,o recunosc şi o transmit mai departe?Cel care o spune e şi cel care crede?şi mai presus de toate,unde este măsura?Măsura ta este şi măsura mea?
Se vorbeşte zilnic despre a trăi cumpătat. Alcoolul, tutunul, drogurile sunt subiecte despre care se scrie constant,pe care unii le dezbat regulat. Viciile şi pericolul pe care acestea le reprezintă pentru adolescenţi... cât de periculos poate fi anturajul... nu este nimic nou pentru noi toţi. Cunoaştem cu toţii aceeaşi placă obosită care spune „nu bea,nu fuma”; majoritatea ştim cât rău îţi poate face un stil de viaţă asortat cu ţigara şi alcoolul, cât de vicios e cercul drogurilor, unde te poate duce un anturaj dubios şi totuşi... câţi dintre noi conştientizează aceste lucruri cu adevărat? Cu toţii ştim lucrurile acestea, cu toţii le-am auzit cel puţin o dată. Unii şi-au creat un mecanism de apărare blindat de nepăsare, unii au devenit pur şi simplu imuni, iar alţii au devenit pur şi simplu victime.
E minunat să trăieşti în globul tău de cristal,să priveşti în jur crezând că-s doar poveşti,că nimic nu se întâmplă cu adevărat sau că i se poate întâmpla oricui...dar nu ţie.şi eu am gândit la fel şi poate aş mai face-o şi acum dacă nu m-aş fi trezit la realitate,dacă greutatea acestei realităţi nu ar fi început să mă apese.începi să te trezeşti însă când vezi că unui cunoscut îî tremură mâinile dimineaţa.iar ziua intră în normal cu 100de vodkă,începi să te miri când la petreceri nu se mai bea doar suc,ci şi whisky,şi-ncepi să te temi când sună telefonul şi auzi că alcoolul a dus-o pe prietena ta în spital.şi atunci începi să deschizi ochii,să clipeşti,priveşti în stânga,în dreapta şi apoi în sinea ta. şi te gândeşti că acel altul ai putea fi tu.într-un moment în care n-ai ştiut să te opreşti.într-o secundă în care ai crezut că eşti mai tare,că poţi fii mai special.îţi place prima dată...crezi că ai dreptul şi la a doua încercare,a treia...până când nu mai eşti tu,nu mai ai dreptul să alegi...eşti vândut dependenţei.
Trăieşti cu măsură? Cine poate s-o spună? Cine e cel care ştie măsura ta? Cel care nu bea,nu fumează?
Cine poate să îţi spună dacă greşeşti şi unde ar trebui să opreşti? Poate preotul, medicul, psihologul, părinţii, prietenii? Sau poate chiar niciunul. Nimeni nu ştie care e măsura ta, nimeni nu poate alege pentru tine. De aceea, să trăieşti cu măsură ,să guşti fiecare plăcere perfect conştient de ceea ce faci. A duce o viaţă echilibrată înseamnă să ştii când să te opreşti, şi mai ales să ai puterea de a o face. Există atât de multe feluri în care te poţi abate şi care te pot abate de la un mod de viaţă echilibrat şi atât de puţine feluri în care poţi păstra ordinea în viaţa ta. E de-ajuns sa întâlneşti un anturaj corespunzător care să înlocuiască „voinţa ta” cu „voinţa noastră” şi care să decidă pentru tine indiferent de situaţie.
În jurul nostru sunt mulţi tineri pentru care alcoolul a devenit un lucru nelipsit din teribilism... din dorinţa de a epata, de a părea mai puternic, mai „cool”. Ši ajungi în situaţia în care îţi dai seama că nu-ţi mai place de tine aşa cum eşti treaz, că eşti tu doar după ce bei din licoarea lui Bachus. Şi nu, nu vorbim doar de adolescenţi, pentru că viciile nu fac discriminări.
Toţi încearcă să găsească o rezolvare... care pare de negăsit. Însă noi nu ne dăm seama că răspunsul e chiar în noi, şi în cei de lângă noi. Cuvintele pot face de cele mai multe ori minuni şi pot schimba vieţi. De aceea, ideal e să fii stăpânul propriei tale vieţi, să ştii să alegi corect pentru tine. Asta este calea spre reuşită şă fericire,să fii capabil să transformi micile plăceri în accesorii ce vin să îţi împlinească existenţa, variind-o,fără a deveni prizonierul lor, iar principala armă pe care trebuie să o foloseşti împotriva acestui „duşman invizibil” ce pare doar un „ceva” ce niciodată nu te va ataca este comunicarea.
Şi o spun cât de tare pot: poţi să-ţi alegi existenţa şi nu ea pe tine, aleând comunicarea, nu paharul!