LIPSA DE COMUNICARE

Nu cred că această temă poate fi reprezentată printr-un eseu ştiinţific, prin urmare vă voi prezenta nişte situaţii, nu contează dacă sunt cazuri reale sau fictive pentru că nu înseamnă că aceste întâmplări nu pot avea loc în realitate.

                Situaţia 1.
                Silviu este elev în clasa a 11-a la un liceu teoretic. Învaţă bine, este mândria părinţilor, vrea să ajungă doctor, de aceea a ales profilul real cu specializarea Chimie-Biologie. Vine dintr-o familie bună, mama este arhitectă, tatăl director de companie iar Silviu este singur la părinţi. Dar părinţii sunt mereu plecaţi, rar schimbă câteva cuvinte cu ei la telefon sau îi vede în weekend. Părinţii, ocupaţi cu problemele carierei lor, petrec prea puţin timp cu copilul lor de aceea deşi are 17 ani, este mereu infantilizat de părinţi. Stă în grija bunicilor care îi acordă mai multă libertate decât are el nevoie şi nu ştie ce să facă cu ea. Nu are mulţi prieteni deoarece toţi cei de vârsta lui îl consideră a fi o persoană plicticoasă, mereu prea calmă. Acest lucru îl determină pe Silviu să preţuiască şi să ia prea în serios puţinele conversaţii şi momente pe care le are cu cei care îi vorbesc. Este mai mereu luat în râs şi mulţi îşi bat joc de el în faţa altora, el nu face decât să zâmbească fiindu-i frică să raspundă.
                Într-o zi nefericită, când Silviu cade din nou pradă unei glume proaste, Marian, un coleg de clasă, observă întâmplarea şi reacţia aproape indiferentă a lui Silviu. În pauza mare Silviu este invitat de către Marian şi doi dintre cei mai buni prieteni ai lui la „un suc”. Silviu rămâne puţin mirat, e prima oară când Marian i se adresează, din dorinţa de a avea prieteni acceptă invitaţia. Un alt coleg, auzind ce discutau cei patru spune „Hai că vin şi eu!”. Marian răspunde răstit : „N-ai fost invitat!”, încercând să-l pună pe Silviu într-o lumină bună, astfel nu-l vor mai trata ceilalţi aşa cum au făcut-o până acum, făcându-i tot felul de glume proaste şi luându-l în râs. Silviu, vizibil încântat, pleacă cu noii lui prieteni pe terasa unui restaurant aflat la o distanţă considerabilă de liceu.
                „Măi băieţi, dar nu reuşim să ne întoarcem la oră.” spune Silviu. „N-ai tu grijă, la religie oricum profesoara nu vine cu catalog şi nu face prezenţa, presupune că cei absenţi sunt de altă religie. Şi apoi, de la educaţie fizică lasă că te scuz eu.” Având încredere în spusele lui Marian, se aşează la masă împreună cu ceilalţi. Când vine ospătarul să ia comanda, cei trei comandă câte o halbă de bere. Silviu, ca să nu facă o imagine proastă noilor prieteni, ia şi el o halbă. Câteva halbe mai târziu, Silviu se îmbată bine fiind prima oară când bea. Se trezeşte mahmur, acasă, pe scările reci din faţa uşii. Nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat, are o durere de cap insuportabilă. Intră tiptil în casă, trece pe lângă bunica care se uita la televizor, la întrebarea „Unde ai fost?” răspunde scurt „M-am plimbat cu prietenii...”. Ajuns în cameră, se aruncă în pat şi adoarme.
                A doua zi, deapănă amintiri din ziua trecută cu noi lui prieteni. Urmând ca în ziua următoare, toţi patru să mai facă o „băută”. Ziua următoare îşi invită prietenii la „bauta” planificată în ziua precedentă. Băieţii se prefac a fi trişti şi zic că nu pot veni deoarece nu au cu ce să acopere nota de plată. Silviu, fiind bine sponsorizat de părinţii lui, spune că va face el cinste.
                Aceaste întâmplări se repetă şi în zilele următoare. Astfel băiatul ajunge un alcoolic. Lipseşte de la şcoală cu zilele. După mai bine de o lună, dirigintele speriat de absenţele şi comportamentul schimbat al elevului ia legătura cu părinţii acestuia. Părinţii, surprinşi de cele auzite, încearcă să dea de urma băiatului. Acasă nu e, la telefon nu răspunde, oare unde o fi? Bunica spune că a plecat la plimbare cu colegii de clasă. Se face ora 23:00, mama speriată sună la poliţie. După ore de căutări, în final Silviu este găsit. Mai mult sau mai puţin... trupul neînsufleţit al băiatului se afla la vreo 100 de metri de localul favorit al acestuia, lăsat de prietenii lui care s-au speriat şi nu au ştiut ce să facă.

                Situaţia 2.
                Alina este o elevă la un colegiul tehnic. Este ambiţioasă, nu acceptă note sub 10, visează să devină arhitectă. Părinţii fac orice ca fetiţa lor să aibă de toate, deşi nu o duc prea bine financiar şi o răsfaţă cât de mult pot. Alina este lăudată de toată lumea, de profesori, de părinţi, de colegi. Ea savurează fiecare laudă, fiecare compliment. Dar Alina nu este foarte populară în rândul colegilor ei şi se simte mai mereu singură. Vrea să aibă un prieten. Se îndrăgosteşte de Cristi, un celibatar după care fetele frumoase din clasa ei mereu se dau în vânt şi despre care mereu vorbesc între ele. Ambiţia ei nu o lasă la greu şi cu puţin efort se împrieteneşte cu Cristi.
                El, fiind cel mai popular băiat din liceu, o ridică pe Alina în ochii colegilor. Alina încearcă mereu să-i facă pe plac lui Cristi de frică să nu-i piardă prietenia. Astfel Alina se lasă dusă de Cristi în diferite cluburi şi discoteci din oraş. Profitând de naivitatea noii lui prietene, Cristi o influenţează pe Alina şi îi schimbă comportamentul în aşa fel încât se potriveşte cu stilul lui de viaţă. Alina bea cot-la-cot cu Cristi, a învăţat să fumeze, să înjure, să profite de libertatea pe care i-o acordă părinţii.
                Până când într-o seară nefericită, după o ieşire la club unde a băut bine cu prietenul ei, se trezeşte în pat lângă Cristi. Înceacă să nu se panicheze şi văzând că prietenul ei doarme încă, se imbracă şi se furişează afară din apartamentul lui şi pleacă acasă. După o confruntare cu părinţii, ea minte şi nu le spune cele întâmplate. Cei doi nu se văd ceva vreme. Alina începe să aibă greţuri. Puţin paranoică, cumpără de la farmacie un test de sarcină. Îl face pe ascuns şi rezultatul este pozitiv. Se panichează de-a dreptul, începe să plângă, nu ştie ce să le spună părinţilor. Înceacă să vorbească cu Cristi, băiatul la primirea veştii, se sperie, o respinge pe Alina şi o face în tot felul. Ea se sperie de reacţia băiatului şi fuge. Plângând, ajunge acasă, părinţii o întreabă de ce plânge. Ea minte spunând că a luat o notă proastă şi spune că iese puţin să se plimbe. După câteva minute de plimbare în aer liber se hotărăşte să le spună părinţilor despre testul de sarcină. Dar mai întâi să-şi facă curaj aşa cum a învăţat-o Cristi. Se duce la cel mai apropiat bar şi comandă un pahar de whisky. Chelnerul, puţin surprins, aduce comanda. Alina dă pe spate paharul într-o clipită şi mai comandă unul. Câteva pahare mai târziu, curajul Alinei nu mai vine. O colegă trece pe lângă terasă şi o vede, încearcă să vorbească cu ea dar Alina este irascibilă şi nu vrea să vorbească cu nimeni. Îngrijorată, colega îi sună pe părinţii Alinei. Aceştia sunt oripilaţi de comportamentul fiicei lor şi iau măsurile necesare.

                Concluzia
                După cum vedeţi, în ambele situaţii adolescenţii au ajuns să consume o cantitate mare de băuturi alcoolice pur şi simplu din lipsa comunicării. Silviu petrecea mult prea puţin timp cu părinţi şi lipsa comunicării l-a determinat să intre în acel anturaj. Alina a ajuns tot la alcool din frica de a comunica.
                Dacă vă regăsiţi în situaţii asemănătoare nu ezitaţi să comunicaţi. Dacă din vreun motiv anume părinţii nu sunt dispuşi să vă asculte sau să vă ajute, există întotdeauna prieteni, profesori, diriginţi cărora vă puteţi adresa. Nu vă temeţi să mergeţi la psiholog. Există o diferenţă de la cer la pământ între psiholog şi psihiatru. Dacă mergeţi la psiholog nu înseamnă că aveţi „probleme cu capul”, ci înseamnă că aveţi nevoie să comunicaţi cu cineva.
                Ocolit de prieteni şi nemulţumit de sine însuşi, tânarul va evita să vorbească despre problema lui şi adeseori persistă în a refuza să recunoască problema pe care o are. Vorbeşte cu cei apropiaţi, recunoaşte că alcoolul e duşmanul tău, ai încredere în tine şi cere ajutorul, pentru că este o lege a naturii să ne ajutam unii pe alţii !