Inchizitia

     Inchizitia a luat fiinta ca urmare directa a Cruciadei albigensiene. Aceasta isi avea originea in gandirea preotului fanatic spaniol, Dominic Guzman, care si-a petrecut multi ani incercand sa ii aduca pe ereticii cathari inapoi in sanul Bisericii. Aesuat, dar mostenirea lui de lunga durata, Inchizitia, exista inca astazi, intr-o forma oarecum mai subtila, sub denumirea inofensiva de Congregatia pentru doctrina credintei. Astazi, oricine intra in atentia sa, pentru ca pune in indoiala caracterul infailibil al doctrinei Bisericii si care nu se supune disciplinei Bisericii, risca sa fie excomunicat.
     In Evul Mediu, instrumentul favorit al Inchizitiei era tortura, dar instructiunile papei cereau sa fie folosita numai o singura data pentru fiecare victima. Pentru a evita acest impediment, inchizitorii suspendau sedinta, pe care o reluau la o data ulterioara, prelungind astfel agonia acuzatului. Acest fapt le permitea sa tortureze prizonierul in mod repetat fara sa para ca sfideaza directiva papala.
     O traditie care data dinsecolul al IX-lea interzicea Bisericii sa faca varsare de sange. Tehnicile Inchizitiei erau menite sa impiedice varsarea de sange cat mai mult posibil, pentru ca varsarea de sange provocata de sulita, sabie sau pumnal era considerata necrestina. Astfel, metodele de tortura inventate de inchizitori erau menite sa provoace cat mai multa durere si suferinta intr-un mod cat mai curat cuputinta si adesea numai simpla vedere a instrumentelor de tortura ducea la marturisire.
     In timpul operatiunilor impotriva catharilor, Inhizitia isi perfectionase tehnicile artei arestarii, judecarii si torturarii victimelor. Cele mai obisnuite moduri de tortura folosite erau scaunul de tortura si strappado.
     Scaunul de tortura era probabil cea mai cunoscuta si mai notoriedintre metodele utilizate. Aceasta era pur si simplu o rama de lemn verticala cu scanduri transversale, asemanatoare treptelor unei scari. Incheieturile si gleznele victimei erau prinse de cilindrii aflati la extremitati. In timp ce prizonierul era interogat, cilindrii erau rotiti si strangeau scaunul pana cand corpul victimei era intins la maximum.
     Strappado
     Strappado, tehnica preferata de tortura prin tragere. Victima era dezbracata pana la lenjeria de corp, mainile erau legate la spate, iar gleznele incatusate. O alta sfoara legata de incheieturi era trecuta peste un scripete montat pe tavan. De picioare i se prindeau greutati. Apoi acuzatul era ridicat deasupra podelei si lasat sa se legene cu mainile legate. In aceasta pozitie inconfortabila, prizonierul era biciuit pe toata durata interogatoriului.
     Daca nu coopera, corpul lui era ridicat si mai sus, iar apoi lasat sa cada brusc fara sa atinga pamantul. Apoi era ridicat din nou si intreg procesul se repeta, iar dislocarile serioase erau la ordinea zilei.
     Un cavaler templier, Gerard de Pasagio, in varsta de 50 de ani, a sustinut ca a fost torturat "agatandu-i-se greutati de organele genitale si alte membre".
     Stivaletto
     Un tip de tortura corporala, cunoscut sub numele de stivaletto sau "cizmele", implica legarea cu sfoara tare si cat mai strans posibil a doua scanduri groase de picioarele prizonierului. Apoi scandurile erau fortate sa se desprinda prin introducerea unor pene de lemn sau metal intre ele s ipicioare pana cand presiunea devenea atat de mare, incat sfoara incepea sa taie carnea victimei pana cand se auzea sunet de oase rupte. In mod inevitabil, chiar daca prizonierul supravietuia, ramanea invalid pe viata.
     Apa si foc
     O alta metoda obliga acuzatul sa inghita cantitati foarte mari de apa, fie printr-o palnie, fie printr-o bucata de panza care ii era introdusa cu forta pe gat. Lichidul ii era turnat fara incetare in gura si deseori vasele de sange se spargeau din cauza suprahidratarii.
     Supliciul cu foc insemna ca prizonierul trebuia incatusat, apoi uns cu grasime sau untura pe picioare. Era asezat in fata unui foc violent, astfel incat picioarele lui practic se prajeau. Picioarele lui Bernard de Vaho, un preot templier din orasul Albi, au fost atat de grav arse, incat, dupa cateva zile, i-au cazut oasele.
     Tortura aplicata templierilor a avut succes in proportie de aproape 100%, iar inregistrarile arata ca din 138 de depozitii, in urma interogatoriilor care au avut loc la Paris in 1307, numai patru victime au rezistat. Rezultatele in restul Frantei au fost asemanatoare.